21 IULIE - 01 SEPTEMBRIE 2023

Vino să-ți arăt bărzoiu'!

Excursie de 1 Zi în Delta Dunării

O experiență unică într-un loc unic!

PRELUARE DE LÂNGĂ HOTELUL TĂU*

TRANSPORT AUTO ȘI NAUTIC ASIGURAT

GHID IMPLICAT ȘI BINE DOCUMENTAT

ACTIVITĂȚI PE TOT PARCURSUL EXCURSIEI

SURPRIZE (PLĂCUTE)

GRUP MIC DE MAX. 8 PERSOANE

*Preluarea se face DOAR din următoarele stațiuni: Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Eforie Sud, Eforie Nord

Acest program este pentru tine dacă:

Nu ai mai fost până acum în Delta Dunării

Fie că nu ai avut timp sau bani pentru a vizita Delta sau te-ai temut de ce viețuitoare vei găsi acolo, o excursie de o zi este potrivită pentru un „începător”.  

Te ajutăm să descoperi locurile principale din Deltă dar cu un efort financiar și de timp mult mai mic în comparație cu un sejur de mai multe zile. Iar apoi poți decide singur dacă merită să revii.

Cât despre ce viețuitoare te-ar putea întâmpina, suntem alături de tine pe parcursul excursiei cu răspunsuri și explicații pentru a te ajuta să depășești temerile pe care le ai. Iar ca precauție, însoțitorul grupului are mereu pregătită o „armă” care să anihileze orice pericol. Și ea se numește Autan pentru țânțari.

Vrei să faci ceva inedit cât ești la mare

Cu toții cunoaștem nerăbdarea de dinaintea unui concediu. Numărăm zilele până când va începe, iar când începe parcă am vrea să încetinească timpul. Și totuși parcă atunci zilele se duc cel mai repede. Cu atât mai mult cu cât toate sunt la fel. 

Acesta nu e neapărat un lucru rău, dar noi
te putem ajuta să îți faci concediul mult mai interesant și memorabil. 

Vrei să afli și să experimentezi ceva nou

Fie că dorești să îți îmbogățești cunoștințele sau ești în căutare de experiențe noi, în această excursie vei găsi răspunsul pentru amândouă. 

Ghidul nostru este pregătit să
îți ofere un bagaj imens de informații, iar programul include activități variate care îți vor aduce zâmbetul pe buze

Cum arată ziua ta în Delta Dunării?

Te preluăm dimineața de lângă hotelul tău* și pornim către Murighiol care este locul de îmbarcare pe apă. 

În drum spre Murighiol facem un popas de câteva minute în zona Babadag pentru a admira priveliștea și pentru a îți oferi câteva informații despre această zonă.

La Murighiol luăm o pauză de 20 de minute, timp în care noi pregătim ambarcațiunea, iar tu poți savura o răcoritoare și face o vizită la toaletă. 

Odată îmbarcați pornim de pe Brațul Sf. Gheorghe spre nord până în inima Deltei, străbătând canale și lacuri ascunse prin stuf. 

Vei rămâne cu o bogăție de informații și fotografii extraordinare care îți vor satisface toate curiozitățile despre Delta Dunării.

Pe parcursul excursiei te bucuri de activități antrenante și amuzante pentru toate vârstele, care te vor face să fii mândru de tine că ai ales să încerci această experiență.

Păstrăm unele activități surpriză pentru a te încânta la fața locului mai mult, iar printre acestea se numără observarea păsărilor cu binoclul, pescuitul la plută și conducerea unei ambarcațiuni (echipamentul pentru TOATE activitățile este individual și inclus în tarif).

Pentru o experiență completă, te poți delecta cu pește proaspăt prins și gătit la locația în care vom poposi pentru pauza de prânz (prânzul este opțional și nu este inclus în tarif). 

La încheierea excursiei nautice, debarcarea se va face tot la Murighiol. De acolo pornim înapoi către litoral și te vom lăsa la hotelul tău sau în alt loc pe care îl soliciți tu.


Iată ce spun participanții din anii precedenți:

Testimoniale extrase de pe pagina de Facebook a agenției și a excursiei.

*Preluarea se face DOAR din următoarele stațiuni: Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Olimp, Eforie Sud, Eforie Nord


Durata: ~ 11 ore

Preluare: ~ 07:00

Sosire: ~ 19:00

*Deoarece toți participanții sunt preluați și aduși înapoi la hotelul lor, durata și orele de plecare/sosire variază pentru fiecare în funcție de stațiunea în care se află.


Tarif: 210 lei /persoană

Copiii sub 12 ani beneficiază de 25% reducere!

Se poate achitata cu cardul, cash sau cu vouchere de vacanță în ziua excursiei, sau anticipat prin transfer bancar.

Servicii incluse:

  • transport auto și nautic asigurat (preluare și debarcare de lângă hotelul tău)
  • ghid turistic
  • echipamente pentru toate activitățile
  • apă îmbuteliată la bordul autoturismului și al ambarcațiunii

Nu sunt incluse:

  • OBLIGATORIU! permis acces turiști în Delta Dunării - ~ 6 lei/persoană/zi (se achită prin SMS în ziua excursiei)
  • OPȚIONAL! masa de prânz  
    • pauza de prânz se va face la o colibă pescărească sau un restaurant pescăresc în funcție de ce va alege majoritatea participanților din ziua respectivă
    • se comandă anticipat și se achită direct la restaurant sau colibă în ziua excursiei
    • colibă pescărească
      • meniu pescăresc - 60 lei/persoană
    • restaurant pescăresc 
      • meniu pescăresc (icre, pește afumat, pește marinat, borș de pește, pește la grătar, desert, apă) - 65 lei/persoană
      • a la carte


5 motive pentru care să vii să vezi bărzoiu':

1. Ești complet relaxat în privința transportului, fără să te complici cu mașina personală, taxiuri sau transport în comun.

2. Primești informații complete despre Delta Dunării de la un ghid cu 30 de ani de experiență și o pasiune nestăvilită pentru această zonă unică în lume.

3. Grupurile noastre sunt de maxim 8 persoane pentru a ne asigura că ai parte de asistență rapidă și o comunicare facilă cu ghidul

4. Ai parte de un program plin de experiențe noi (chiar dacă ai mai fost în Deltă) care te vor face nerăbdător să le povestești și celor de acasă.

5. Cei 6 ani de când organizăm această excursie și cei 22 de ani de activitate în turism ne ajută ca tu să beneficiezi de un serviciu de înaltă calitate. 

Alte informații utile:

  • transportul auto se va face cu un minibus Mercedes 311 (scaune individuale, climatizare, sonorizare)

  • excursia nautică se va face cu o ambarcațiune descoperită 6,5m, motor Honda 60 CP

  • programul nu este recomandat copiilor cu vârsta mai mică de 4 ani

  • ambarcațiunea este descoperită pentru a desfășura mai ușor activitățile din program, de aceea recomandăm să ai la tine o șapcă, eșarfă sau batic și cremă de protecție

Iată câteva poze din timpul excursiilor:

Mai multe poze poți găsi pe paginile noastre de Facebook 

Înscrie-te în program!

Completează formularul de mai jos și te vom contacta în cel mai scurt timp pentru a finaliza rezervarea.

*Datele solicitate în formular se vor utiliza doar pentru a te contacta și nu vor fi stocate în baza noastră de date. 

Nerăbdător să pleci în excursie? Poți face rezervare și la numărul: 

0748 223 132